Cand iubirea se stinge...o aprindem din nou

Fiecare relatie care depaseste 2 ani,ajunge sa treaca la un moment dat printr-un impas...zic 2 ani,pentru ca acesti ani,sunt considerati a fi perioada de indragostire si nicidecum de iubire profunda.Cei care ati apucat sa va casatoriti si sa faceti si un copil inainte de acesti 2 ani:Casa de piatra!

Ce ne facem cand relatia se banalizeaza,cand apar certurile tot mai dese,cand incepem sa-i vedem defectele celuilalt?....cel mai adesea abandonam si o luam de la capat cu altcineva.Si vom face asta o viata,pentru ca nu s-a nascut partenerul "perfect" pentru fiecare in parte.

Cei mai curajosi insa,pun punctul pe "i" si vorbesc cu cartile pe fata...asta sunt eu,asta esti tu,ne acceptam,ne modelam conform nevoilor noastre sau plecam.

Pentru ca atunci cand iubirea se stinge...tine de noi sa o aprindem din nou! pentru ca daca alegem cealalta varianta,nu vom cunoaste niciodata iubirea profunda,ci doar ne vom amagi cu perioada de indragostire de la inceput!

Pentru ca partenerul pefect este cel care alege sa ramana langa tine si dupa ce mastile au cazut si afla cine esti TU cu adevarat!

Poti spune NU!

Am ajuns sa traim zilele in care,pentru a nu fi considerati  inadaptati sociali,ajungem sa facem compromisuri.De fapt,de mici copii,parintii ne-au instruit asa de bine,incat acest lucru ni se pare a fi firesc.Am crescut invatand ca pentru a ne fi bine si a nu se supara parintii pe noi,trebuie sa facem asa cum vor ei.Ni s-a imprimat in minte ca asa este normal pentru a putea trai in armonie cu semenii nostrii.

Si uitati asa,odata cu trecerea timpului,am invatat sa ne suprimam ceea ce simtim,ceea ce vrem,pentru a fi pe placut prietenilor,iubitilor ,parintilor,sefilor,etc.

Am ajuns marionetele din piesa de teatru construita de cei mai puternici dintre noi!

A devenit tot mai greu sa spunem un "NU" raspicat celor dragi,nu-i asa?

Chiar daca acel NU se afla in concordanta cu ceea ce ne doream noi la acel moment,chiar daca acel NU reprezenta felul nostru de-a fi si de-a simti...

Si astfel,ajungem sa ne pierdem pe noi insine,sa fugim de noi,sa devenim ceea ce vor altii sa fim,sa nu mai stim cine suntem cu adevarat si ce vrem,ce e mai bine pentru noi si cand sa zicem NU sau DA,indiferent de persoana din fata noastra.

Si totul incepe in copilarie...NOI suntem cei care decidem daca alegem libertatea adevarata sau libertatea ingradita in functie de preferintele si nevoile celorlalti!

Iubesc un "bad boy"...ce ma fac?

E o vorba care spune cam asa :" Fetele bune sunt atrase de baietii rai" sau " Baietii buni iubesc fete rele".Cat adevar sa fie in aceste vorbe?In acest context ,putem sa asociem adjectivul "rau" cu un comportament care noua,cei aflati de partea cealalta a baricadei,ne face rau,ne aduce intr-o stare de confuzie,in care nu mai stim cum sa ne comportam ca sa fie bine,in care stam si ne intrebam "unde am mai gresit de data asta"?

V-ati vazut,v-ati placut,a fost dragoste la prima vedere si n-a mai durat mult pana ati inceput o relatie.A fost chimie,n-ai putut sa te opui,era ceva mai puternic decat tine,n-aveai cum sa rezisti tentatiei.Tu care citisei asa multe despre cum sa faci fata intalnirii cu un asemenea specimen,care aveai in minte tot ce trebuie sa spui sau sa faci,esti pusa in situatia in care ai cazut in propria plasa. Si acum ce fac?

La inceput toate sunt roz,nu-i vezi defectele printului care tocmai a coborat de pe calul alb si s-a oprit in viata ta,nu te deranjeaza nici ca vine beat sau cu o scuza sau alta nu-ti mai raspunde la telefon o seara intreaga,si timpul trece,lunile trec si chiar anii,si ajungi sa te intrebi :"cine-i strainul de langa tine"? Incepe sa te deranjeze tonul lui ridicat,descoperi ca are anumite vicii si parca incepe sa nu-ti mai placa persoana de langa tine.Il testezi,ii urmaresti comportamentul ,reactiile,nu mai trece mult timp si ii verifici si telefonul,dar ce folos?

Tu esti profund indragostita de el si orice ar face,n-ai cum sa-l parasesti,el te face sa te simti iubita,el te mangaie seara inainte de culcare...speri ca poate se va schimba,poate....

Apar certurile,plangi,te isterizezi,dar in zadar...insul parca are inima de gheata si nici focul cel mai puternic nu i-o poate topi.Ajungi sa te indoiesti de tine,sa te intrebi daca nu cumva tu esti problema si mergi mai departe...devii dependenta de persoana de langa tine si nu-ti imaginezi viata fara EL.Ti-a simtit slabiciunea si stie ca n-o sa-l parasesti orice ti-ar face.Ce te faci?

Iti vine sa fugi la capatul pamantului,sa uiti de el,dar nu poti...esti prinsa prea mult in aceasta relatie,ca sa fie totul asa usor.Un prim-pas ar fi constientizarea.Sa stii cine e insul de langa tine si cum se foloseste el de slabiciunile tale,ca sa ramai langa el...Daca esti suficient de puternica il poti bate cu propriile arme,daca nu...poti ajunge chiar la altar cu el si te avertizez! casnicia cu un asemenea personaj n-o sa fie deloc usor,dar despre asta o sa vorbesc in alt material!

Ati avut de-a face cu un asemenea tip?ati mers mai departe sau ati avut curajul sa va opriti?

El...

Alaturi de el,traiam raiul si iadul pe Pamant.In fata lui,sufletul mi se dezbraca de secrete,eram eu,tot ceea ce imi doream sa fiu.Era suficient sa-i intalnesc privirea de copil,care ascundea ganduri nebanuite,ca sa mi se umple sufletul de fericire.Tot ceea ce visam vreodata,se afla chiar in fata mea.El era barbatul care-mi tulburase multe nopti si pentru care varsasem multe lacrimi,dar in bratele caruia ma simteam in siguranta,in mainile lui mi-as fi pus inima si viata,pentru ca stiam ca nu m-ar fi ranit vreodata...nu cu intentie.
Stiam ca pentru el nu eram o oarecare,il simteam al meu cu toata fiinta si stiam ca mereu aveam sa fiu dragostea lui,in ciuda ironiilor sortii.Pentru el scriam,pentru el existam,el imi dadea acea putere de a face totul.
"-Daca m-ai iubi si tu la fel de mult pe cat te iubesc eu",imi spuse intr-o zi.
"-N-ai de unde sa stii asa"! ii raspundeam plina de siguranta.
 In acea clipa ma privise cu dispret.In inima lui inca sangera rana produsa de faptul ca trecusem prin fata lui cu altul.
"-De ce trebuia sa te afisezi cu el?"
Nu stiam ce sa-i raspund.In acel moment nu ma gandisem ca pot sa-i fac rau,nu credeam ca o banala plimbare poate sadi atata neincredere.Si la urma urmei noi eram despartiti.De ce trebuia sa dau explicatii?Eram pusa la zid si batuta cu propriile arme.In momentul acela am ajuns sa ma intreb,daca nu cumva chiar avea dreptate,poate ca nu-l iubisem suficient de mult incat sa raman langa el...
Priveam ochii aceia de copil,care imi spuneau totul si totusi parca nu spuneau nimic.Pentru prima data,ma simteam vinovata.Zile intregi dupa aceea,m-a urmarit acea intrebare!

Universul meu

Am crescut in Universul meu
Si n-am acceptat rautatea,
Am crezut intr-un trai mai bun,
Am ales bunatatea.

Mi-am creat basmul meu,
Cu printi si printese,
De mica am vrut sa fiu Eu,
Fara de lume sa-mi pese.

Am vrut sa-i schimb pe cei din jur,
Neacceptand minciuna.
Pentru minciuna lor adesea,
Sufeream intruna.

Credeam ca-n viata totu-i roz,
Si n-am sa cunosc rautatea,
Dar astazi totu-i mai frumos,
Cand vad realitatea.

Cand vad oameni care trec,
Zambind pe langa mine,
Astazi nu vreau sa-i mai indrept,
Caci ma zaresc pe MINE!

Ti-am privit chipul...

Astazi,ti-am privit chipul,ti-am analizat fiecare vorba,fiecare gest si parca te-am descoperit pentru intaia oara.Te-am luat in brate,iar tu ti-ai asezat capul pe pieptul meu,ca un copil ce isi gaseste linistea in bratele mamei sale.Au urmat minute intregi de tacere,dar inimile noastre au vorbit mai mult ca niciodata.De altfel,ce ne-am mai fi putut spune?cu inima poti simti,ce n-ai simtit vreodata,ea nu minte,ea nu cunoaste limitarea mintii umane...la plecare,m-ai imbratisat profund si mi-ai cuprins mana si mi-ai sarutat-o...ah,ce nebunie! mi-ar fi placut sa mai stau,sa savurez acel moment la nesfarsit,dar secundele semaforului la care asteptam se scurgeau in graba...am plecat in fuga si ti-am luat privirea senina cu mine!

Sa spui ce gandesti

Sa spui ce gandesti e un lux pe care,
Putini si-l permit fara semn de intrebare.
Cu ochi intunecati,te calca in picioare,
Se simt atacati,ii simti cum ii doare!
Familia se vinde pe bani,fara-ncetare
Nu stii cine ti-e frate,cand vezi de ce-s in stare.
Prietenii ti-s alaturi,cand pe ceru-i ti soare
Dispar intr-o secunda,cand furtuna-i in zare.
Prea multa minciuna si mult prea multe vorbe goale,
SA SPUI CE GANDESTI e cu semn de intrebare!

Am gresit...stiu!

"Am gresit, stiu...ma pricep sa scot la iveala ce e mai urat din oameni,sa enervez,sa ma fac urata.Am un caracter ciudat,ma stapanesc greu in situatii dificile sau nu ma stapanesc deloc.Ranesc usor pentru ca nu-mi gasesc cuvintele potrivite ca sa exprim tot ce simt,dar asa am fost mereu si mi-e greu sa fiu ALTFEL intr-un timp asa de scurt...e dificil sa traiesti cu mine,dar e si minunat,e agonie sau extaz,e totul sau nimic.Nu caut scuze pentru partea mea intunecata,face parte din mine,e acolo si uneori iese la suprafata,e ca un vulcan care distruge tot ce s-a construit.Eu sunt scanteia ce aprinde focul care mistuie tot,sunt inger si demon,am partea buna si partea intunecata..."



A recunoaste si accepta partea intunecata din tine,poate fi primul pas spre dobandirea linistii sufletesti.Citatul de mai sus,imi apartine in totalitate.Cuvant cu cuvant am expus pe foaie,o particica din sufletul meu,acea particica de care nu eram constienta pana zilele trecute.Mi-a luat timp,sa recunosc ca nu sunt numai buna,ca nu tot ce fac sau zic e corect,ca nu am un comportament perfect si atata timp cat eu nu sunt un EXEMPLU pentru mine insumi,ce pot sa cer de la ceilalti?
Am ranit multi oameni,am criticat persoanele dragi mie mai ales,pana sa ajung la concluzia ca problema sunt chiar EU.M-am victimizat si i-am aratat cu degetul pe ceilalti,fara sa stiu de fapt ca aratam cu degetul inspre mine.Cei dragi m-au iertat ,iar eu am continuat s-o fac,intrebandu-ma mereu DE CE?DE CE LUMEA IN CARE TRAIESC E IMPERFECTA?De ce oamenii sunt rai?De ce toti imi vor raul?Drept sa va spun,multe lacrimi am mai varsat...aveam sa cred ca m-am nascut intr-o societate trista,intr-o familie saraca si toata lumea imi vroia raul,dar raul se afla chiar in mine.Cu o atitudine pesimista si cu ura fata de lumea in care traiam,fata de societatea care nu-mi oferea nimic,fata de parinti si fata de oricine-mi iesea in cale...
Ma simteam ghinionista,cand aveam doi parinti care ma iubeau enorm si care se straduiau sa-mi asigure o paine calda in fiecare zi si mancare buna.Ceea ce faceau ei pentru mine,in ochii mei era putin...
In ultima perioada ajunsesem sa ma simt tot mai rau cu fiecare vorba cu care ii raneam si am invatat sa cer Iertare,cand imi constientizam greseala,ma simteam vinovata,iar in interiorul meu se dadea o lupta continua pe care o pierdeam de fiecare data.A fost nevoie de o Ambulanta in fata blocului,de tonul ocupat al unui telefon,ca sa-mi doresc sa ma schimb cu adevarat.Dar se putea si mai rau...Asa ca dragilor,cei care ati reusit sa deschideti acest articol si care treceti prin ce am trecut eu,nu uitati ca PUTETI FI SI ALTFEL,puteti sa va treziti inainte sa fie prea tarziu.
Sa recunosti ca ai gresit,sa recunosti egoismul,mandria care fac parte din noi,sa nu mai cautati justificare pentru actiunile si vorbele nepotrivite fata de ceilalti,sa nu mai credeti ca lumea intreaga e imperfecta si doar voi sunteti perfecti,sa incetati sa mai judecati este intr-adevar un proces anevoios,care necesita timp,auto-cunoastere si introspectie interioara,iar primul pas este CONSTIENTIZAREA.
In speranta ca putem fi altfel,decat am fost pana acum,haideti sa incercam sa fim mai buni cu cei dragi,cu semenii nostrii si chiar cu noi insine.

Hai sa uitam...

Hai sa uitam abandonul din noptile reci,

Lacrimile curse pe obraji.

Gandurile ca poate cu alta noaptea-ti petreci,

Spune-mi acum,ce n-ai avut curaj!

Hai sa pasim in Universul launtric,

Sa scoatem demonii din noi,

Eu raman nestingherita,tu un pustnic...

Mai poate fi vorba de doi?

Hai sa lasam regretele,

Ca am uitat ce ne-am promis,

Sa lasam sa cada frunzele,

Sa nu ne pierdem in abis.