Luna

In taina noptii,marinimos se-nalta luna,
Pe cerul albastru,ea si-a impletit cununa.
De jur imprejur,stelele-i vegheaza,
Lumina care cade si ne lumineaza.
Triumfatoare-n noapte,ea capul si-l ridica:
"Ce vreti voi pamanteni?de ce atata frica?
De ce va inspaimantati,atunci cand noaptea vine,
Si somnul vi-l tulburati,cu grija zilei de maine?
De ce va puneti piedici in propria existenta,
Iar capul il plecati,in semn de neputinta?"
Tulburatoarea luna,mareste glasu' in noapte:
"De ce va ingrijorati cand le aveti pe toate?
De ce voi pretuiti cu-adevarat viata,
Abia cand ingerul mortii,pune stapanire pe ea?"
Acestea fiind spuse,ea pleaca mai departe,
In urma ei,ramanand doar soapte...

Prizonier

E atata rautate-n jur si atata minciuna,
Sufletul meu e prizonier,ca intr-o furtuna.
Sunt atatea vorbe goale,spuse fara rost,
Si pentru al meu suflet,niciun adapost.

Sunt fapte care dor si caractere ce infioara,
E ca un camp de lupta,lumea ce ma-nconjoara.
Lanturile le-as rupe,caci sufletul meu zbiara
Nu simt,nu vreau,nu pot...sa ma transform in fiara!

Trairi...

M-am mintit de prea multe ori spunandu-mi ca o sa fie bine,spunandu-mi ca el se va schimba,ca toate promisiunile pe care ni le facusem aveau sa devina realitate,dar la un moment dat am cedat...Nu am mai rezistat sa merg pe acelasi drum,pe care,lacrimile imi erau singura alinare,in care adormeam noptile plangand ,asteptandu-l pe EL.Nu mi-a fost usor sa ma indepartez,simteam cu fiecare vorba cu care il raneam ca mi se rupe inima in doua,dar eram constienta ca in acel moment era singura solutie.M-am transformat intr-un bloc de gheata si am decis sa-i trimit un mesaj,cu toate ca nu era prima data cand adusesem vorba de o potentiala despartire : "vreau o pauza,nu mai rezist "...si cu aceste vorbe s-a spulberat universul meu magic.Cu aceste vorbe am pierdut bucuria de a trai,iar ochii mei au uitat sa mai zambeasca,ei si-au pierdut stralucirea pe care,niciun pansament pus deasupra ranii sangerande nu le-a putut-o reda. Mi-am izolat sufletul atat de bine si mi-am ascuns trairile interioare astefel incat,privindu-ma iti dadeam impresia,ca el n-a insemnat nimic. Am fost ranita,dar la randul meu am ranit-in orgoliu...acolo unde doare un barbat cel mai tare. Nu stiu daca ar fi fost mai bine sa raman alaturi de el si sa lupt sau e mai bine asa, asta nu voi stii niciodata...stiu doar ca timpul vindeca chiar si cele mai profunde rani si sper ca intr-o zi sa am puterea de a mai iubi si lupta o data...

Nevoi...

Cautam confirmari in tot ceea ce facem.Nu este de ajuns sa stim noi ca suntem buni,frumosi,inteligenti...avem nevoie de mai mult.Avem nevoie de o sursa externa care sa ne intareasca convingerea ca avem dreptate.Avem nevoie de prieteni,care sa rada la glumele noastre proaste,avem nevoie sa familie care sa ne tolereze comportamentul,avem nevoie de un partener,care sa fie disponibil la orice ora din zi sau din noapte.Avem nevoie de toate aceste lucruri pentru ca ele ne fac sa ne simtim completi.Iar in lipsa prietenilor,familiei sau a partenerului ne simtim pustiiti si ne gasim alinare in mancare,bautura sau tutun.Avem nevoie de muzica la maxim pentru a nu auzi strigatul sufletului,care vrea sa fie si el o data ascultat.Avem nevoie unul de celalalt pentru a ne proiecta visele,telurile.Avem nevoie de casa,masina,haine la moda care sa ne asigure senzatia de siguranta.Siguranta a ce?poate ca siguranta ca valoram si noi catusi de putin cand scoatem capul in lume.Ce importanta mai are adevarata noastra esenta, intr-o lume dominata de atatea nevoi?ne pierdem putin cate putin copiind atitudinea,viata celorlalti ,incat nu mai stim CINE SUNTEM.Devenim niste roboti,intr-o fuga disperata de a ne satisface cele mai "importante" nevoi.Transformam lumea in care traim intr-o jungla,in care cel mai puternic castiga lupta pentru supravietuire.Nu conteaza pe cine calcam in picioare,atata timp cat noua ne este bine.Pe zi ce trece,vrem tot mai mult sa ne dominam unul pe celalalt,ne credem atotstiutori,iar cei care refuza sa intre in jocul nostru sunt exclusi si catalogati drept inadaptati sociali.Nu vrem sa acceptam faptul ca fiecare persoana e unica,ca nu gandim toti la fel,vrem sa ne impunem punctul de vedere cu orice pret.