Iubesc un "bad boy"...ce ma fac?

E o vorba care spune cam asa :" Fetele bune sunt atrase de baietii rai" sau " Baietii buni iubesc fete rele".Cat adevar sa fie in aceste vorbe?In acest context ,putem sa asociem adjectivul "rau" cu un comportament care noua,cei aflati de partea cealalta a baricadei,ne face rau,ne aduce intr-o stare de confuzie,in care nu mai stim cum sa ne comportam ca sa fie bine,in care stam si ne intrebam "unde am mai gresit de data asta"?

V-ati vazut,v-ati placut,a fost dragoste la prima vedere si n-a mai durat mult pana ati inceput o relatie.A fost chimie,n-ai putut sa te opui,era ceva mai puternic decat tine,n-aveai cum sa rezisti tentatiei.Tu care citisei asa multe despre cum sa faci fata intalnirii cu un asemenea specimen,care aveai in minte tot ce trebuie sa spui sau sa faci,esti pusa in situatia in care ai cazut in propria plasa. Si acum ce fac?

La inceput toate sunt roz,nu-i vezi defectele printului care tocmai a coborat de pe calul alb si s-a oprit in viata ta,nu te deranjeaza nici ca vine beat sau cu o scuza sau alta nu-ti mai raspunde la telefon o seara intreaga,si timpul trece,lunile trec si chiar anii,si ajungi sa te intrebi :"cine-i strainul de langa tine"? Incepe sa te deranjeze tonul lui ridicat,descoperi ca are anumite vicii si parca incepe sa nu-ti mai placa persoana de langa tine.Il testezi,ii urmaresti comportamentul ,reactiile,nu mai trece mult timp si ii verifici si telefonul,dar ce folos?

Tu esti profund indragostita de el si orice ar face,n-ai cum sa-l parasesti,el te face sa te simti iubita,el te mangaie seara inainte de culcare...speri ca poate se va schimba,poate....

Apar certurile,plangi,te isterizezi,dar in zadar...insul parca are inima de gheata si nici focul cel mai puternic nu i-o poate topi.Ajungi sa te indoiesti de tine,sa te intrebi daca nu cumva tu esti problema si mergi mai departe...devii dependenta de persoana de langa tine si nu-ti imaginezi viata fara EL.Ti-a simtit slabiciunea si stie ca n-o sa-l parasesti orice ti-ar face.Ce te faci?

Iti vine sa fugi la capatul pamantului,sa uiti de el,dar nu poti...esti prinsa prea mult in aceasta relatie,ca sa fie totul asa usor.Un prim-pas ar fi constientizarea.Sa stii cine e insul de langa tine si cum se foloseste el de slabiciunile tale,ca sa ramai langa el...Daca esti suficient de puternica il poti bate cu propriile arme,daca nu...poti ajunge chiar la altar cu el si te avertizez! casnicia cu un asemenea personaj n-o sa fie deloc usor,dar despre asta o sa vorbesc in alt material!

Ati avut de-a face cu un asemenea tip?ati mers mai departe sau ati avut curajul sa va opriti?

El...

Alaturi de el,traiam raiul si iadul pe Pamant.In fata lui,sufletul mi se dezbraca de secrete,eram eu,tot ceea ce imi doream sa fiu.Era suficient sa-i intalnesc privirea de copil,care ascundea ganduri nebanuite,ca sa mi se umple sufletul de fericire.Tot ceea ce visam vreodata,se afla chiar in fata mea.El era barbatul care-mi tulburase multe nopti si pentru care varsasem multe lacrimi,dar in bratele caruia ma simteam in siguranta,in mainile lui mi-as fi pus inima si viata,pentru ca stiam ca nu m-ar fi ranit vreodata...nu cu intentie.
Stiam ca pentru el nu eram o oarecare,il simteam al meu cu toata fiinta si stiam ca mereu aveam sa fiu dragostea lui,in ciuda ironiilor sortii.Pentru el scriam,pentru el existam,el imi dadea acea putere de a face totul.
"-Daca m-ai iubi si tu la fel de mult pe cat te iubesc eu",imi spuse intr-o zi.
"-N-ai de unde sa stii asa"! ii raspundeam plina de siguranta.
 In acea clipa ma privise cu dispret.In inima lui inca sangera rana produsa de faptul ca trecusem prin fata lui cu altul.
"-De ce trebuia sa te afisezi cu el?"
Nu stiam ce sa-i raspund.In acel moment nu ma gandisem ca pot sa-i fac rau,nu credeam ca o banala plimbare poate sadi atata neincredere.Si la urma urmei noi eram despartiti.De ce trebuia sa dau explicatii?Eram pusa la zid si batuta cu propriile arme.In momentul acela am ajuns sa ma intreb,daca nu cumva chiar avea dreptate,poate ca nu-l iubisem suficient de mult incat sa raman langa el...
Priveam ochii aceia de copil,care imi spuneau totul si totusi parca nu spuneau nimic.Pentru prima data,ma simteam vinovata.Zile intregi dupa aceea,m-a urmarit acea intrebare!

Universul meu

Am crescut in Universul meu
Si n-am acceptat rautatea,
Am crezut intr-un trai mai bun,
Am ales bunatatea.

Mi-am creat basmul meu,
Cu printi si printese,
De mica am vrut sa fiu Eu,
Fara de lume sa-mi pese.

Am vrut sa-i schimb pe cei din jur,
Neacceptand minciuna.
Pentru minciuna lor adesea,
Sufeream intruna.

Credeam ca-n viata totu-i roz,
Si n-am sa cunosc rautatea,
Dar astazi totu-i mai frumos,
Cand vad realitatea.

Cand vad oameni care trec,
Zambind pe langa mine,
Astazi nu vreau sa-i mai indrept,
Caci ma zaresc pe MINE!